Voi nota aici când voi avea timp, ca într-un jurnal, gânduri referitoare la parcursul meu spre Ortodoxie. Nădăjduiesc să public o carte pe această temă. Ea se va suprapune doar parţial cu acest text. Am început deja scrierea respectivei cărţi. Ea este structurată sub formă de capitole şi dialoguri socratice cu un interlocutor imaginar. Aici nu va fi aşa, ci gândurile vor fi scrise cum vor curge. Consider subiectul foarte important. De aceea am şi evitat să îl abrdez ani în şir, dar a venit momentul.

Mă gândesc de la bun început la două lucruri:

- ce este Ortodoxia? ce se înţelege prin ea? ce ne putem permite să înţelegem prin ea? există "trebuie" în definirea noţiunilor sau fiecare înţelege ce vrea?

- este un astfel de subiect inevitabil polemic?

Le voi lua, desigur, în ordine inversă.

Este un subiect în care cineva îşi exprimă crezul religios inevitabil polemic? Din păcate, da. Chiar dacă intenţia mea nu va fi aceasta, va fi polemic, întrucât exprimarea unui crez presupune respingerea altora. Dacă nu ar fi divergenţe între opiniile şi crezurile religioase, nu le-am numi la plural.

Din punctul meu de vedere, nu există om fără un crez religios. Sunt persoane care consideră că se pot ridica deasupra crezurilor religioase, printr-o atitudine de respingere a lor. Cum văd eu lucrurile, şi aceasta este tot o declaraţie religioasă, un crez religios, întrucât este o atitudine faţă de religie care se bazează pe aceleaşi evidenţe ca şi ale credinciosului. Ateul ar dori să ne convingă că nu este aşa, că el îşi bazează convingerea pe un argumentum in absentia sau ex silentium perfect: Dumnezeu nu poate fi "dovedit" (văzut, auzit, nu Îl găsim manifestat în istorie), deci nu există. Dar ce înseamnă "dovedit"? Un fenomen care nu întruneşte un număr mare de martori înseamnă că nu există? Evident, nu. Deci argumentul este fals.(Nu voi mai dezvolta subiectul aici, dar omul modern în pofida unei mari stime de sine, îşi întemeiază raţiunile mai mult pe argumentum auctoritatis - magister dixit - decât omul "întunecatului" Ev Mediu. Ne credem oamenii de ştiinţă pentru că ne flutură nişte date, dar ei le manipulează la discreţie în favoarea teroriilor cosmologice moderne. De aceea pseudo-ştiinţe ca Evoluţionismul sunt religia prezentului! Şi orice critică o blasfemie la această "Ortodoxie"Voi polemiza şi pe acest subiect când voi avea timp...)

Astfel, ne întoarcem la ce am mai spus: ateul dispune de acelaşi set de evidenţe ca şi credinciosul, doar că alege să nu le creadă. Toţi am auzit sau am citit că o serie de persoane au emis pretenţia că au comunicat cu Dumnezeu, că lor le-a vorbit sau chiar li s-a arătat. Ateii resping în masă aceste pretenţii. Pun totul pe seama impresiilor, nu neapărat a relei credinţe. Credincioşii - iar ortodocşii cu atât mai mult - nu sunt nişte creduli care să ia de bune toate pretenţiile experierii unei teofanii, ci sunt foarte selectivi în această privinţă. Astfel, credinţa autentică este un dificil exerciţiu de discernământ. Alegerile extreme sunt "mai simple", dar de fapt sunt suprasimplificatoare. Ateii resping totul - "religia este născocirea minţii omeneşti", "Dumnezeu nu există". O anumită categorie care se numesc pe sine credincioşi, dar care dăunează mult credinţei autentice, sunt tentaţi să creadă pe oricine sau aproape oricine a emis pretenţia experierii unei teofanii. Astfel de extremişti în ale credinţei s-au înmulţit îndeosebi pe sol american, dar mai nou sunt răspândiţi şi în ţări europene cu creştinism mai tradiţionalist. Ei dăunează mult credinţei, întrucât, privit dinafară, "dacă acesta este creştinismul (sau credinţa - în general)", aşa ceva nu este posibil. Şi într-adevăr nu este. Ortodocşii autentici sunt sceptici faţă de toate pretenţiile "de la colţ de stradă" sau fie de prin diverse "adunări" că unuia sau altuia i-ar fi vorbit Cel de Sus. Şi pe bună dreptate. Credinţa se vulgarizează astfel nepermis. Iată de ce "occidentalul", superficial, se întreabă "dacă Dumnezeu se arată sau vorbeşte atâtora, de ce nu îmi vorbeşte şi mie?" Deci, "Dumnezeu nu există, pentru că nu mi se arată MIE!"

Acesta este, de fapt, argumentul ultim al ateismului, care stă întotdeauna pe un EU gonflat ca un inconsitent balonaş de săpun, dar MARE - asta e important, după cum ni-l hrăneşte psihologia modernă. Dar cine sunt eu, ca să emit pretenţia, "Doamne, dacă eşti, arată-mi-te şi voi crede"?

Dumnezeu S-a arătat sau a vorbit unor oameni de o înălţime duhovnicească imposibil de evaluat după criterii moderne, oricum am lua-o. Avraam a vr t să-şi ucidă copilul, crezând că astfel Îl slujeşte pe Dumnezeu. Un fanatic, spune psihologia modernă. Freud însuşi l-a psihanalizat şi a dat acest verdict. Isaac, un viclean care şi-a înşelat fratele ca să pună mâna pe dreptul de întâi născut. Ce Dumnezeu ar fi îngăduit aceasta şi ar mai fi şi consimţit ca Mesia să fie un urmaş al celui ce a furat, practic, binecuvântarea tatălui său? Ca să nu mai spunem ce mamă a fost Rebeca, aceea care a făcut discrimnare între cei doi fii gemeni ai săi! Scandalos! Ar fi fost judecată şi condamnată de Protecţia Copilului modernă! Iacov a avut patru femei. Cât timp soţia pe care a dorit-o, Rahela, era în viaţă, el a avut-o ca soţie, înaintea ei, pe sora sa, Lia, iar apoi pe cele două slujnice, câte una a fiecărei soţii. A fost poligam. Islamul îngăduie aceasta, dar nici legile lui Moise, nici creştinismul, nu. Pentru Iacov, al doilea fiu al lui Avraam, acesta l-a alungat pe Ismael, pe care l-a avut cu slujnica sa, Agar.

Şi totuşi, spre sfredelirea minţii şi piatră de poticneală şi de scandal pentru toţi superficialii lumii, noi credem în Dumnezeul cel Viu, al lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacov, şi al seminţiei celor drepte a lor! Iar în calitate de creştini, mărturisim, şi mai scandalos, că Unul din Treimea Divină care i S-a arătat lui Avraam la stejarul Mamvri s-a unit cu firea omenească, pe care a făcut-o a Sa, s-a arătat în lume şi ne-a vorbit ca unor prieteni, şi Şi-a dat viaţa şi a înviat petnru noi, ca să ne mântuiască! Vor mai fi prilejuri să revin la aceasta - doar despre aceasta este vorba aici, iar ce am subliniat cu negru este miezul credinţei noastre. Aici doar atât: Avraam, Isaac şi Iacov, Ştefan cel Mare şi orice sfinţi NU se judecă după criterii lumeşti. Dumnezeu îi alege pe cei care se fac vrednici să fie aleşi, iar vredincia nu că nu se vede, dar se află întotdeauna dincolo de multe dintre criteriile care o fac pe lume să spună că "ştie ea mai bine". Pr. Arsenie Boca spunea aceasta: noi zicem că "ştim noi mai bine", şi astfel ratăm revelaţia. Dumnezeu nu are ce să descopere unor "ştie-tot" autoproclamaţi.

Deci, da, voi polemiza. La punctul [3] voi explica cum este acest lucru compatibil, în creştinism şi doar acolo, cu a-ţi iubi oponentul.

Natura acestei postări va fi inevitabil polemică, pentru că va fi va fi onestă în privinţa convingerilor, credinţei. Cine îţi spune că asemenea lucruri pot fi abordate menajându-ţi sentimentele, te minte, petntru că fie eşti corect în convingerile tale, iar astfel sentimentele tale pot fi pe pace, fie nu ai dreptate, iar atunci merită să te frămânţi. Ştiu că ţi s-a spus că toate convingerile sunt egale, că nu contează ce credinţă religioasă ai, sau nu ai, atâta vreme cât eşti o persoană simpatică... Dar acest blog face ceea ce nu au făcut cei ce nu ţi-au fost suficient de prieteni ca să fie sinceri cu tine: ţopăi pe idolii tăi mentali, ca să vezi că sunt greşiţi şi incompatibili cu o adevărată relaţie cu Dumnezeu! Apoi va depinde de tine dacă vei vrea să-ţi păstrezi idolii (pentru că aceştia sunt cei reali!) sau să-i distrugi, căutându-l cu adevărat pe Dumnezeu.

De asemenea ştiu că oamenii de azi "nu au timp" să citească discursuri lungi, ca acesta, pentru că au nevoied de acel timp ca să se preocupe cu... nimicul, cum zicea Sf. Maxim Mărturisitorul. (Temă Şi eu am nevoie să mă mai delectez cu maimuţăreli deşarte, dar totuşi, dacă vrem să avem vreun rost, avem nevoie să ne răscumpărăm vremea... M-am uitat pe traducerea engleză la Efes. 5,16. Când am găsit New International Version, m-a făcut să zâmbesc: "să profităm cât mai mult de orice oportunitate! / making the most of every opportunity"! Deci Sf. Pavel ne învaţă să fim oportunişti! Suntem oportunişti în cele mai greşite moduri, dar nu pentru oportunitatea de a face ceva pentru sufletele noastre! În română este cum am scris, "răscumpăraţi vremea / redeem the time" (scriu acest paragraf mai întâi în engleză, deşi de obicei procedez invers, mai întâi în română). Găsesc la fel în King James Version (ca în română). Să vedem ce zice originalul grecesc. Zice: "ἐξαγοραζόμενοι τὸν καιρόν" = KJV = română. Şi ar trebui să cauţi întotdeauna Textul Bizantin (= NT Biz. + VT Septuaginta), pentru că a fost numit Textul Majoritar (the Majority Text) dintr-un motiv - este Biblia, a întregii creştinătăţi ne-eretice, de secole. Uneori ediţia critică urmează alte texte şi dă Textul Majoritar în nota de subsol. Dar trebuie să afli, de asemenea, dacă ai fost învăţat altfel de către comunitatea ta protestantă, că Biblia nu a căzut din cer. Conţinutul (canonul) ei a fost decisă de către Biserică (Biserica fiind "Trupul al cărui cap e Hristos" XXX şi "stâlp şi temelie a adevărului" - XXX), la Primul Sinod Ecumenic (de la Niceea, anul 325). Până atunci existaseră doar recomandările episcopilor din scaunele Ierusalimului, Alexandriei, Antiohiei şi Romei, care se apropiau, într-adevăr, de ceea ce a hotărât Sinodul, dar opiniile lor nu erau definitive, în timp ce hotărârea Sinodului a fost definitivă. De asemenea ştiu că ai fost învăţat, greşit, că orice creştin este liber să interpreteze Biblia cum consideră. (Biblia este proprietatea şi spre interpretarea Bisericii, Trup mistic în comuniune cu Hristos, iar nu la îndemâna interpretării oricui se nimereşte!) "Câte capete atâtea păreri" despre textul Biblic este de asemenea un principiu protestant. Dar cât de departe poate el merge? Luther a mers atât de departe, încât a decis, împotriva Bisericii de până la el, să facă un al doilea "canon" al Bibliei, aşa cum i-a fost pe plac, şi eliminând ce nu i-a plăcut, sau introducând criterii diferite în privinţa textului (aşa numitele "apocrife" - iar aici mă refer doar la cele din Biblia ortodoxă - se numesc "bune de citit", dar Luther le-a deposedat de ORICE autoritate, aşa cum nu era înainte, întrucât nu i-a plăcut că acolo este menţionată, spre exemplu, rugăciunea pentru cei morţi; lui nu i-a plăcut de asemenea ce spunea Sf. Iacov spune despre valoarea faptelor bune şi a răstălmăcit ceea ce spune Sf. Pavel desprfe credinţă, ca şi cum nu ar trebui însoţită de fapte pentru primirea mântuirii...). Mă voi întoarce la acestea dacă voi putea. Trebuie, de asemenea, să ştii, că versiunea King James este mai de încredere decât alte tentative moderne de traducere în engleză, deşi KJV are un text mai vechi şi mai dificil. Dar de aceea ţi-a dat Dumnezeu creier: nu ca să mergi în extremă, decizând ce îţi place şi ce nu să numeşti "cuvântul Lui", ci ca să mergi la cea mai puţin alterată versiune a lui. Apropo: dacă oricine e liber să interpreteze Biblia, de ce să îl urmăm pe Luther, o persoană diferită de noi, şi alegerea LUI cu privire la conţinutul Bibliei? Lăsând gluma la o parte, nu eşti de acord că ceea ce au decis cei 318 Părinţi în 325 merită mai multă încredere decât un singur om, cu toate bunele sale intenţii? Astfel: Textul Bizantin Majoritar este Biblia creştină. Nu canonul lui Luther, şi nici măcar Biblia ebraică, întrucât Biserica, prin Părinţii ei, dar deja şi în Noul Testament, dă credit Septuaginta, citând-o pe aceasta, şi nu ceea ce ai azi ca Text Masoretic Ebraic, care este o tradiţie medievală (iar textele de la Qumran descoperă doar parţial o tradiţie ebraică a textului )! În orice caz, Biblia Creştină Originală = Textul Majoritar Bizantin, existând trei codici care îl susţin, toate din sec. IV, adică de pe vremea Sinodului de la Nicea! ACEASTA este Biblia, aleasă de Biserică odată pentru totdeauna!

După cum ziceam, de vreme ce oamenii de azi sunt mai preocupaţi cu nimicul decât cu preobleme esenţiale, nu mă văd polemizând cu prea mulţi. Nu văd un val de mulţi oameni spărgându-se la ţărmul blogului meu. Discuţiile serioase şi esenţiale nu sunt compatibile cu "best selling"-ul, dacă ne uităm doar la ce se vinde mai vine în prezent. Astfel, nu ar trebui să-mi fac prea multe iluzii... Voi fi o voce care strigă în pustiu - îmi cer scuze pentru comparaţia Sfântului Ioan Botezptorul, întrucât eu nu scriu, cum predica el, împins de vreo calitate morală superioară, ci doar de un strigăt la care şi păcătosul e îndreptăţit: "3. Domnul din cer a privit peste fiii oamenilor, să vadă de este cel ce înţelege, sau cel ce caută pe Dumnezeu. 4. Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut; nu este cel ce face bine, nu este până la unul." (Psalm 13:2-3 - Septuaginta, 14 ebraic = Ps. 52 / 53: 2-3) Şi: "Şi precum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi venirea Fiului Omului." (Matei 24,37). Şi cum erau pe atunci oamenii pe care îi emulăm? "Văzând însă Domnul Dumnezeu că răutatea oamenilor s-a mărit pe pământ şi că toate cugetele şi dorinţele inimii lor sunt îndreptate la rău în toate zilele, I-a părut rău şi s-a căit Dumnezeu că a făcut pe om pe pământ." (Facerea 6,5-6). Sf. Ioan Gură de Aur comenta că înainte de Potop păcatul era principala preocupare zilnică a omului. Acum nici nu mai conştientizăm noţiunea "dogmatică" şi "medievală" de "păcat", care nici măcar nu ne permite să ne explorăm "toate limitele şi profunzimile personalităţii noastre"...

I will write here, when I'll have time, as in a journal, thoughts referring to my trajectory to Orthodoxy. I hope to publish a book on this topic. It will only partially overlap this text. I have already begun writing to it. The book will be structured in chapters and on Socratic dialogues, with an imaginary interlocutor. Here it will be different, as I will publish my thoughts as they come. I consider the subject, choosing faith, very important. This is why I have avoided it many years, but its moment just came.

I'm thinking, from the beginning, at two things:

- what is Orthodoxy? what do people understand by it? what can us afford to understand by it? is there a "must" in defining the notions or anybody can understand what they want?

- is such a topic unavoidably polemic?

I will take them in reverse, of course.

Is it a topic in which someone expresses his / her religious belief unavoidably polemic? Unfortunately, yes. Even if my intention will not be this, it will be polemic, because expressing a belief supposes the rejection of others. If there wouldn't be divergencies between the religious opinions and beliefs, we wouldn't use the plural for them.

From my prespective, there isn't a man without a religious belief. There are persons who consider themselves above the religious beliefs, due to their attitude of rejection towards them. As I see things, this is also a case of a religious declaration, because it is an attitude towards religion based on the same evidence as that of the believer. The atheist would like to convince us that this isn't the case, that he / she bases his / her belief on a perfect arguentum in absentia or ex silentium. God can't be "proved" (seen, heard, we can't find Him manifested in history), thus He doesn't exist. But what does it mean "proved"? A phenomenon that doesn't gather a great number of witnesses, it doesn't exist? Of course not! Thue, the argument is flawd. (I will not develop here the subject more, but the modern man, in spite of his / her great self esteem, bases his / her reasons much more on argumentum auctoritatis - magister dixit - than the "dark" Middle Age man. We believe our scientists because they wave some data at us, but they manipulate them discretionary for the modern cosmologic theories. This is why pseudo-sciences as Evolution are today's religion! And any critique a blasphemy to this "Orthodoxy"! I will polemize on this subject as well, when I'll have the time....)

Thus, we return to what I've said: the atheist has the same amount of evidence as the believer, just that the first chooses not to believe them. We have all heard about a number of persons who claimed that they communicated with God, that He discovered himself or spoke to them. The atheists reject all these claims. They put everything on the account of the impressions, not necessary on dishonesty. The believers - more so the Orthodox - are not some gullable people who take as granted all the claims about experiencing a theophany, but they are very selective in this respect. Thus, the authentic belief is a difficult exercise of discerning. The extreme choices are "simpler", but in fact they are oversimplifying. The atheists reject everything - "the belief is a figment of human imagination". "God doesn't exist." A certain category that name themselves as believers, but who harm much the faith, being tempted to believe anyone or almost anyone who claimed experiencing a theophany. Such extremists of faith have multiplied especially on the American soil, but lately they are spread also in European countries with a much traditionalist Christianity. They harm much the faith, because, from the outside, "if this is Christianity (or belief, in general)," such a thing is not possible. And indeed, there isn't. The authentic Orthodox are sceptic about all the claims "at the street corner" or in various "gatherings" that to someone ore to another The Most High spoke to them. And for good reason. The faith is, this way, unpermittedly vulgarized. This is why the "Westerner," superficially, asks himself, "if God had shown Himself and spoke to so many, why not to me?" Thus, "God doesn't exist, because He didn't appeared to ME!"

This is, actually, the final argument of the atheism, which always stands on a ME, inflated as an inconsistent soap bubble, but a BIG one - this is what's important, as the modern psychology nurtures it to us. But who am I to claim "Lord, if You are, show Yourself to me, and I will believe"?

God showed Himself to some people whose height of spirit is impossible to be evaluated on modern criteria, anyway we would take it. Abraham wanted to kill his child, thinking he serves God. A fanatic, says the modern psychology. Freud himself analyzed him and gave this verdict. Jacob, a devious who cheated his brother to grab his birthright as a first born. What God would have allowed this, that Messiah would be the offspring of the one who had practically stolen the blessing of his father? Not to mention what a mother was Rebeca, who discriminated between her twin sons! Outrageous! She would have been judged and condemned by the modern Child Care! Jacob had four women. As long as his wife that he wanted, Rachel, lived, he had also as his wife, even before, Leah, and then he had children, too, with the twoo servants, one of each of his wives, He was a polygamist. The Islam allows this, but the laws of Moses and Christianity don't. For Jacob, the second son of Abraham, he chased away Ishmael, which he had with his servant, Agar.

And still, for the mind drilling, and as a stumbling stone and a stone of scandal for all the world's superficials, we believe în The Living God, of Abraham, and of Isaac, and of Jacob, and of all the righteouss stock of them! And, as Christians, we confess, even more outrageously, that One of the Divine Trinity who showed Himself to Abraham at the oak of Mamre, joined Himself with the human nature, making it His own, showed Himself into the world and He had spoken to us as to His friends, and He gave His life and He resurrected to save us! There will be other occasions to come back to this - after all, this is this topic all about, and what I have marked in black writing is the core of our belief. Here, only this: Abraham, Isaac, Jacob, Stephen the Great (a Romanian medieval prince), and all the other saints, they can't be judged by worldly criteria. God chooses those who are wothy to be chosen, and this worthyness not that can't be seen, but it's always beyond what makes the world say "we know better". Fr. Arsenie Boca (revered in Transylvania) said this: we say "we know better", and so we miss God's revelation. God has nothing to reveal to some autoproclaimed "all-knowing" people.

So, yes, I will polemize. At point [3] I will explain how is this comaptible in Christianity with loving thine opponent.

The nature of this posting will be unavoidably polemic, because it will be honest about belief, faith. Who tells you that such matters can be addressed without disturbing your feelings, he / she lies you, because either you are right in your beliefs, and thus your feelings may be at peace, or you are not right, and then it is the case for you to be concerned. I know that you have been told that all the beliefs are equal, that it doesn't matter what religious belief you have or you don't have as much as you are a nice person... But this blog does what those who weren't enough friends to be honest with you didn't: I'm hopping on your mental idols, in order for you to see they are wrong, and incompatible with a true relationship with God! Then it will be up to you if you would want to keep your idols (because these are the real ones!) and nurture them, or demolish them, seeking God for good.

And I also know that nowadays people "don't have time" to read long discourses, as this one, because they need that time to preoccupy with... nothing, as St. Maximus the Confessor said. (Homework: Where Oh, I also need time for delecting myself with vane mimicries, but still, if we do want to mean something we need also to redeem our time.... I have looked for the English translation of Efes. 5:16. When I got the New International Version of it, it made me smiled: "making the most of every opportunity"! So St. Paul teaches us to be opportunists! We are opportunists in all the wrong ways, but not for the opportunities to do something for our souls! In Romanian it is as I have written, "redeem the time" (I'm writing this paragraph in English first, although I usually did it in reverse, first in Romanian,) I find the same in King James Version (as in Romanian). Let's see what the original Greek says. It has "ἐξαγοραζόμενοι τὸν καιρόν" = KJV = Romanian. And you should look always for the Byzantine Text (= Byz. NT + Septuagint OT), because it was called the Majority Text for a reason - it is THE Bible, of all non-heretic Christianity, for centuries. Sometimes, the critical eddition follow other texts and give the Majority Text in the footnote. But you should also learned, if you were taught different by your protestant community, that the Bible didn't fall from the sky. Its content (canon) was decided by the Church (The Church being the Body whose head is Christ - Eph. 5:20-23 and "the pillar and ground of the truth." - 1 Tim. 3:15), at the First Ecumenical Council (Nicea, 325). Until then, there were only the recommandation of the bishops in the sees of Jerusalem, Alexandria, Antioch, and Rome, which were, indeed, close to what the Council decided, but their opinions were not final, the Council's decision was. I also know you were, wrongly, taught that each Christian is free to interpret the Bible as he considers. This is also a protestant principle. But how far could this principle go? Luther went as far as deciding, against the choice of the Church before him, making a secon "canon" of the Bible, as he liked it, and eliminating what he didn't like, or introducing different criteria for regarding a text (the so-called "apocrypha" were named "good for reading", but Luther deprived them of ANY authority, which wasn't like that before - he didn't like that in the Books the Macabees there is mentioned the prayer for the dead, he also disliked what St. Jacob says about the value of the deeds and interpreted St. Paul's dishonestly words about the faith, as it wouldn't need to be accompanied by deeds for receiving redemption...). I will return to these if I can. You should also know that your King James Version is more trustworthy than modern attempts of translation, even if KJV is in an older and more difficult text. But this is why God gave you brain: not to go to the extreme, deciding what you like and what you wouldn't like to call "his word", but to go to the most unaltered version of it. By the way: if anyone is free to interpret the Bible, why follow Luther, another individual, in HIS choice about the content of the Bible? Why do you cling to one person's decision about the biblical canon? Why not everyone with his own Bible? Leaving the joke behind, wouldn't you agree that what 318 Fathers of the Church decided in 325 deserves more credit than only one man, with all his good intentions? Thus: the Byzantine Majority Text is your Christian Bible. Not Luther's canon, and not even Biblia Hebraica, because the Church, through its Fathers cited Septuagint, not the Hebrew Bible, and already the New Testament gives credit to the Septuagint, by citing it, and not what you have now as Massoretic Hebrew Text, which is a Middle Age tradition (the Qumran texts are only revealing now and partially an older Hebrew tradition of the text)! Anyway, for the complete Christian Original Bible = Byzantine Majority text there are three codices to support it, all from the fourth century BC, which means, from the time of Nicean Council! THAT is THE Bible, chosen by the Church once and for all!

As I have begun saying, since people today are more preoccupied with nothing than with essential problems, I don't see myself polemizing with too many. I don't see a wave of numberous people breaking on the shore of my blog. Serious and essential talks are not compatible with "best selling", if we just look to what is best sold nowadays. Therefore, I shouldn't get too much illusions... I'll be a voice preaching into the desert - for which comparison I appologise to St. John the Baptist, for I'm not writing, as he preached, pushed by my moral hight, but only by a cry to which a sinner is also entitled: "The LORD looked down from heaven upon the children of men, to see if there were any that did understand, and seek God. They are all gone aside, they are all together become filthy: there is none that doeth good, no, not one." (Psalm 13:2-3 - Septuagint, 14 Hebrew = Ps. 52 / 53: 2-3) And: "But as the days of Noe were, so shall also the coming of the Son of man be." (Matt. 24,37). And how were the people then, which we emulate? "And GOD saw that the wickedness of man was great in the earth, and that every imagination of the thoughts of his heart was only evil continually. And it repented the LORD that he had made man on the earth, and it grieved him at his heart." (Genesis 6:5-6). St. John Chrysostom commented that before the Flood the sin was the main daily preoccupation qof man. Nowadays we don't even acknowledge that "dogmatic" and "medieval" notion of "sin", which doesn't even allow us to explore "the whole limits and depths of our personality."... 

Am deschis o altă pagină, pentru a demonstra că Ortodoxia este creştinismul original. Aici, doar esenţa.

I have opened another page to demonstrate that Orthodoxy is the original Christianity. Hre, only the essence.