Unde scrie în Biblie că pot fi botezaţi copiii?

În Biblie SCRIE că pot fi botezaţi şi copiii. Doar că aceia care pun întrebarea aceasta consideră că Biblia poate fi citită doar aşa cum vor ei. Iar această meteahnă le vine de la Martin Luther şi ceilalţi începători ai protestantismului. Ei neagă două mii de ani de Tradiţie, spunând că nu există aşa ceva, Tradiţia. Doar că, spunânând aşa ei nu înţeleg că ei introduc în locul Tradiţiei, celei una, de două milenii, o tradiţie a lor (iar astfel mai multe ale lor). 

Concret, în Biblie scrie:

1. Lidia "a fost botezată ea şi casa ei" (Faptele Apostolilor 16,14-15).
2. Temnicerul Sfântului Pavel din Filipi "a fost botezat el şi toţi ai lui, îndată" (Faptele Apostolilor 16,33).
3. Sf. Ap. Pavel spune: "Am botezat toată casa lui Ştefana" (1 Corinteni 1,16).

Toată Biserica, dintotdeauna, timp de 1500 de ani a citit textele acestea înţelegând că în "casele" (familiile) primilor creştini au fost botezaţi şi copiii.

Martin Luther a deschis Cutia Pandorei, interpretării Bibliei după părerea fiecăruia. Nu mai conta cine a tâlcuit Scriptura înainte, nici măcar cuvintele marilor gânditori creştini, precum Sfinţii Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul sau Ioan Gură de Aur. Protestanţii au considerat că "ştiu ei mai bine"! 

Cu toate acestea, ceea ce este şi mai interesant, Martin Luther a apărat botezul copiilor, împotriva anabaptiştilor din epoca sa (cf. Tim White), spunând că botezul pruncilor nu constituie un impediment la doctrina sa "Sola Fide". Anabaptiştii tocmai aşa considerau, că botezul copiilor anulează primatul credinţei. Noi, ortodocşii, nu avem de apărat "Sola Fide", pentru că şi aceasta este o erezie, dar vom vedea că botezul pruncilor nu împiedică virtutea credinţei, aşa cum este ea în original, aflată în armonie cu faptele bune. Problema noastră, a ortodocşilor, când ne confruntăm cu o erezie, adică învăţătură greşită, pe care o apără protestanţii, e că ne aflăm de fapt în faţa unul mănunchi sau hăţiş de erezii. Iată-i, aşadar, pe protestanţi, cum se luptă între ei, fiecare văzând altfel susţinerea "Sola Fide". Pentru noi "Fide" - Credinţa este de neînlocuit, dar nu singură - "Sola", ci împreună, în tandem, cu faptele bune.

Toţi urmaşii anabaptiştilor, adică a celor ce botezau din nou (de aici prefixul ana- înainte de baptism - botez), dar îndeosebi cea mai importantă ramură, baptiştii, s-au opus cu vehemenţă botezului copiilor, văzând în el o incompatibilitate cu principiul mântuitor al credinţei (nu vom obosi să spunem şi să argumentăm că pentru ortodocşi acest principiu nu este singur, nu este "Sola Fide", ci credinţa este împreună cu faptele bune - vezi această problemă AICI).

Modul în care au înţeles anabaptiştii şi apoi baptiştii să se împotrivească botezului pruncilor, a stârnit o contra-reacţie la fel de puternică din partea altor confraţi protestanţi, care li s-au opus cu argumente de cele mai multe ori compatibile cu învăţătura catolicilor şi ortodocşilor.

Iată argumente uşor de găsit pe interenet:

• ortodoxe (Pr. Liviu Petcu, ), 

• catolice, 
• precum şi ale altor protestanţi (Samuel Miller, "Botezul pruncilor, biblic şi raţional", 1834 - pus de cineva la dispoziţie în română, într-un document sau desfăşurat pe argumente - ex., argumentul 7 botezul "casei" - familiei).

Aşadar, lumea dispune deja de o mulţime de argumente care strivesc cu totul sub greutatea lor îndoiala baptiştilor şi a celor care doresc să îi urmeze în privinţa botezului pruncilor. de aceea, eu voi puncta doar câteva dintre aceste argumente.

Exemple de la protestanţi care apără botezul pruncilor: 

(1) M. Luther scria (1526): "Cea mai sigură formă de botez este botezul copiilor. Pentru că un adult poate înşela, venind la Hristos ca Iuda ca să fie botezat. Dar un copil nu poate înşela. El vine la Hristos, prin Botez, aşa cum a venit la el Ioan, şi cum erau copiii aduşi la El, astfel încât cuvântul şi lucrarea lui să fie eficientă în ei, să îi mişte, să îi sfinţească, întrucât Cuvântul şi lucrarea sa nu pot rămâne fără rod. Dar are acest unic efect în copil. Dacă ar da greş aici, ar da greş pretutindeni şi ar fi în zadar, ceea ce e cu neputinţă." (Martin Luther, Luther's Works (ed. Jaroslav Pelikan and Helmut T. Lehmann; 55 vols.; Philadelphia: Fortress, 1955–76, 40:244, apud Tim White). 

(2) Samuel Miller (1834): "Cei care au făcut cercetări şi care au cunoştinţă despre obiceiurile vechi ale evreilor, afirmă că în perioada Vechiului Testament era obiceiul ca atunci când veneau prozeliți din alte popoare la iudaism, toți copiii familiei lor erau indiscutabil recunoscuţi ca şi membri în Adunare, împreună cu părinții lor. Și pe baza credinței părinților lor, toți cei de parte bărbătească, copii și adulți, erau tăiați împrejur; iar toată familia, atât bărbați cât și femei, erau botezaţi în apă şi astfel incluşi în comunitatea poporului aflat în legământ cu Dumnezeu [1]. Asemănător, când cercetam istoria Noului Testament, aflăm că apostolii (care erau cu toții evrei, desigur obișnuiți cu această practică) au adoptat în lucrarea lor același principiu de a primi și a boteza familiile întregi pe baza credinței părinților. Pe acest principiu au acționat într-un mod clar şi izbitor. Când "Domnul i-a deschis inima, ca să ia aminte la cele ce spunea Pavel", ni se spune că Lidia "a fost botezată, ea şi casa ei" (Faptele Apostolilor 16:14-15). Când temnicerul din Filipi a crezut, au fost botezaţi "el și toți ai lui, îndată" (Faptele Apostolilor 16:33). De asemenea, citim şi despre "casa lui Stefana" că a fost botezată în întregime (1 Corinteni 1:16). Deşi nu suntem siguri că au existat copii mici în oricare dintre aceste familii, este totuşi foarte probabil să fi existat. În orice caz, principiul botezului familiei, adică primirea tuturor membrilor tineri ai acestor familii pe baza credinţei capului familiei, acest principiu este stabilit în mod clar și definitiv în Scriptură. Principiul acesta constituie o temelie pe care creştinii care susţin botezul copiilor pot sta cu încredere neclintită." (Preluat de AICI).

Celor care consideră că în citatul "Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi" (Marcu 16,16) se află un argument împotriva botezului copiilor, le reamintim că tot Scriptura spune: "Din gura pruncilor şi a celor ce sug ai săvârşit laudă" (Psalm 8,2). Iar însuşi Domnul nostru Iisus Hristos zice: "Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, căci ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor." (Matei 11,25). Iar când arhiereii şi cărturarii se mânie că Hristos era slăvit chiar şi de copii, El le citează chiar din Ps. 8,2: "Şi văzând arhiereii şi cărturarii minunile pe care le făcuse şi pe copiii care strigau în templu şi ziceau: Osana Fiului lui David, s-au mâniat, / Şi I-au zis: Auzi ce zic aceştia? Iar Iisus le-a zis: Da. Au niciodată n-aţi citit că din gura copiilor şi a celor ce sug Ţi-ai pregătit laudă?" (Matei 21,15-16).

Aşadar, atenţie cu "Sola" - sunt rătăciri. Iar "Sola Scriptura", pe lângă aceasta, e o unealtă periculoasă în mâna celui care răstălmăceşte, adică citează parţial, doar ceea ce crede că îi poate conveni interpretării sale parţiale = sectare: cuvântul acesta latin defineşte partea desprinsă de întreg, aşa cum mlădiţa desprinsă de vie se usucă; şi pentru Scriptură e la fel: secţionarea unui pasaj din ea, cu gând viclean e calea diavolului în dialog cu Hristos, după postul Său de 40 de zile.

E extrem de interesant că cei ce se împotrivesc botezului pruncilor cred că se pot folosi de citatul din Marcu 16,16, deşi exact locul acesta a fost folosit de Martin Luther pentru a apăra botezul pruncilor! Martin Luther nu a văzut acolo nicio contradicţie între vârsta fragedă a celui botezat şi credinţă. 

Celor care se împotrivesc botezului pruncilor, le mai punem o problemă. Nu voi înceta să repet că "Sola Scriptura" este IMPOSIBIL de pus în practică. Ori ai Tradiţia Bisericii, sprijinită pe Sfinţii care trăiau în acelaşi Duh Sfânt cu Apostolii şi Proorocii, fie ai tradiţiile - sectare, secţionate de Tradiţia cu T mare. Deci haidem ca arma de care adepţii "Sola Scriptura" cred că se pot prevala împotriva ortodocşilor, să o întoarcem o vreme împotriva lor. Să punem la îndoială tradiţia LOR, cu Scriptura în mână. Vom vedea că ori de câte ori procedăm aşa funcţionează extrem de eficient, pentru că Scriptura nu e mai mult a lui Luther sau a anabaptiştilor cât e a Sfinţilor Vasile, Grigorie şi Ioan şi a celor în armonie cu ei şi, în sfârşit, a Bisericii. Biblia e PROPRIETATEA BISERICII, cum spunea Sf. Ciprian al Cartaginei. Canonul (= cuprinsul) ei a fost hotârât de Biserică, la Sinodul I de la Niceea, 325 - până atunci creştinii se întemeiau pe cele mai bune aproximări ale acestui conţinut, aşa cum era el ţinut de mari episcopi şi sfinţi ai vremii. 

Unde scrie Scriptura că trebuie să se boteze cineva între 10 şi 20 de ani, că asta e vârsta ideală? În privinţa strict a vârstei botezului, Scriptura are doar două referinţe - una, generală, la "casa" şi "toţi ai" cuiva care s-au botezat, fie vârsta de 30 de ani, la care a fost botezat Iisus.

Cei care veneau la credinţa în Hristos dintre păgâni, se botezau la vârste mai înaintate. Sf. Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte. Dar aceasta tot nu era practica universală, ci împreună cu adulţii erau botezaţi şi copiii din familiile de păgâni care se converteau şi, cu atât mai mult, din familiile deja creştine.

De ce nu se botează contestatarii botezului pruncilor toţi la 30 de ani? Desigur, aceasta ar fi o nebunie mai mare, pe care unii ar fi capabili să o aprobe, doar ca să meargă până în pânzele albe împotriva botezului copiilor. Atât doar că botezul nostru NU îl repetă pe al lui Hristos, care a fost unic şi cu alte scopuri. Hristos S-a botezat pentru a se arăta Sfânta Treime, ca să ne arate că El este Unul din Treimea divină, ca Sf. Ioan Botezătorul să Îl arate pe el ca Mesia, Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii, ca să pregătească apa ca materie purtătoare de har pentru botezul nostru. Hristos nu a avut păcat, dar noi ne botezăm ca să fim dezlegaţi de efectele păcatului strămoşesc, al lui Adam şi al Evei, iar astfel să primim viaţa veşnică în împărăţia lui Dumnezeu. Pe acelaşi temei al botezului nostru putem primi şi celelalte Sfinte Taine, cum sunt ierarea păcatelor personale şi împărtăşirea cu Hristos. Botezul creştin şterge şi păcatele personale săvârşite până la el. De aceea apare aici o altă întrebare a împotrivitorilor la botezul pruncilor, anume de ce nu ar fi mai bine să primească botezul la o vârstă mai înaintată. Motivul este acelaşi cu cel al celor care se botează la 14 ani sau 18 ani, nu la 30, pentru că nu ştim dacă ajunge cineva sigur la 30... 

Ca orice ritual, slujbă sau taină a Bisericii, Botezul se săvârşeşte celui ce s-a născut, la o vârstă rezonabilă, adică la 8 zile (ca tăierea împrejur) sau 40 de zile de la naştere, cât era perioada de terminare a lăuziei în legile lui Moise şi momentul la care băieţii erau duşi la templu, cum a făcut şi Maica Domnului cu Iisus. (Samuel Miller, citat mai sus, arată că evreii practicau tăierea împrejur a băiatului, respectiv botezul întregii familii de prozeliţi, cu copii cu tot, în temeiul credinţei mărturisite de părinţi, iar Apostolii au urmat aceeaşi cale în privinţa botezului creştin,)

Există şi botezul de urgenţă, pe care îl poate săvârşi orice creştin care e deja botezat în numele Sfintei Treimi, rostind doar formula "Se botează robul lui Dumnezeu X, în numele Tatălui, Amin, şi al Fiului, Amin, şi al Sfântului Duh, Amin." Aceasta dacă se crede că acel prunc poate muri înainte să-l poată boteza un preot. Dacă supravieţuieşte, preotul competează slujba Botezului.

Sf. Grigorie de Nyssa, fratele Sf. Vasile cel Mare, a avut un dialog interesant (tradus în română în colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti) cu sora lor Macrina despre soarta copiilor care mor nebotezaţi, fie înainte fie după naştere. Vedem aici şi argumentul istoric că toată Biserica practica botezul pruncilor în sec. IV, dar există chair dovezi mai timpurii, din secolele anterioare. Concluzia sfântului era că în asemenea probleme trebuie să ne punem încrederea în Dumnezeu, pentru că ne depăşesc. Atât doar că noi, în calitate de creştini şi în măsura puterilor noastre, nu trebuie să ne lăsăm copiii nebotezaţi.

Au mai existat aceia, descrişi în Noul Testament. care se botezau pentru cei morţi: "Fiindcă ce vor face cei care se botează pentru morţi? Dacă morţii nu înviază nicidecum, pentru ce se mai botează pentru ei?" (1 Corinteni 15,29) ! Practica aceasta a fost condamnată ca o exagerare de Biserică, întrucât botezul este pentru cei ce trăiesc în viaţa aceasta, de la naştere până la moarte. Iar, cum am spus, pe temeiul Botezului se primesc celelalte slujbe, taine şi ierurgii. Sf. Pavel nu condamnă temeiul nădejdii lor, marea încredere a creştinilor de atunci în puterea mântuitoare a harului adus de Hristos în lume, dar nici nu se include (!) între cei care practicau boezul pentru cei morţi (aceia rămân "cei care", ALŢII). Ştim că Hristos, când s-a pogorât la iad cu sufletul, în sâmbăta după vinerea morţii pe cruce, i-a scos din iad pe cei vrednici dintre cei ce nu aveau cum să fie botezaţi, căci au murit înainte de venirea Lui (1 Petru 3,18-22). De aici, însă, şi până la a lua o exagerare ca dreptar, o excepţie ca regulă, cum fac unii, e cale lungă, şi greşită. Pravila Bisericească (181) spune: "Cei morti nu pot fi botezati, dupa cum nu pot fi nici impartasiti (VI ec. 83). Locul obscur din (I Cor. 15, 29), nu ne poate indreptati sa afirmam ca cei vii se pot boteza pentru cei morti, fiindca nici un alt loc din Sfinta Scriptura si nici din Sfinta Traditie nu ne aminteste asa ceva." (v. AICI).
Samuel Miller, pe care l-am citat mai sus, era presbiterian. Multe dintre polemicile sale erau îndreptate şi împotriva anumitor doctrine catolice, unele comune cu ortodocşii, altele nu. Dar acelaşi S. Miller foloseşte multe argumente în favoarea botezului copiilor pe care le găsim şi la teologii ortodocşi sau în catehismele noastre. Începând cu primul său argument ("teologia legământului ca fundament"), apare frecvent la el ideea că Botezul, ca ritual de iniţiere al Noului Legământ, se poate întemeia, pentru copii, pe credinţa părinţilor sau a tutorilor (noi spunem a naşilor), după cum circumciziunea băieţilor (sau chiar botezul prozeliţilor cu familii cu tot) se întemeia, în iudaism, tot pe credinţa părinţilor, respectiv a comunităţii. Pe acest temei, "Dumnezeu a hotărât să includă copiii în Adunare" (arg. 3), "Dumnezeu nu şi-a retras niciodată hotărârea în privinţa copiilor" (arg. 5), "Botezul în locul tăierii împrejur, ca pecete exterioară a legământului" (arg. 6). Arg. 7, menţionat deja, "Botezul caselor (familiilor) în Noul Testament" are acelaşi temei, că Dumnezeu nu exclude copiii a fi părtaşi Legământului cu El, nici a celui Vechi, nici a celui Nou. Pe lângă acestea, S. Miller mai aduce argumente raţionale (importanţa legăturii de familie pentru credinţă) sau istorice (Tertulian, Origen, Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Ciprian din Cartagina - pe cei doi nenumindu-i sfinţi, valdenzii - un amestec de eretici şi dreptcredincioşi, dar care toţi atestă, e drept, că practica pedobaptismului era universală în Biserică).

Am dat exemplele de mai sus, Martin Luther şi Samuel Miller, pentru ca protestanţii să vadă că nu toţi protestanţii au judecat sau judecă împotriva botezului pruncilor ca şi ei, deşi pretind (fals, după noi) că urmează acelaşi principiu "Sola Scriptura". 

Mă voi întoarce acum la modul pur ortodox de a vedea lucrurile. Învăţătura că Botezul înlocuieşte, ca semn al Legământului celui Nou, circumcizia din cel Vechi, arg. 6 la Miller, este deosebit de importantă şi în doctrina ortodoxă. Epistola către Evrei, ţinând seama cui i se adresa, conţine cele mai multe referiri la schimbările care au loc în trecerea de la Legământul cel Vechi la cel Nou. Acolo se arată, între altele, şi că Dumnezeu a hotărât "o altă zi de odihnă" (Evr. 4,8 - v. AICI). Iar în Epistola către Coloseni se explică faptul că Botezul a înlocuit tăierea împrejur cea veche, fiind acea tăiere împrejur lăuntrică, pe care a dorit-o dintotdeauna Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor: "În El aţi şi fost tăiaţi împrejur, cu tăiere împrejur nefăcută de mână, prin dezbrăcarea de trupul cărnii, întru tăierea împrejur a lui Hristos. / Îngropaţi fiind împreună cu El prin botez, cu El aţi şi înviat prin credinţa în lucrarea lui Dumnezeu, Cel ce L-a înviat pe El din morţi." (Col. 2,11-12). Aşadar, cum pentru copilul iudeu mărturiseau credinţa membrii comunităţii pentru care Dumnezeu a făcut legământ cu Avraam, petnru a fi integrat poporului ales al Vechiului Testament, tot aşa pentru copilul care este integrat comunităţii Noului Testament mărturiseşte credinţa comunitatea creştină, reprezentată de naş. 

Botezul, ca primire în sânul Bisericii, este un dar plin de har. Darul Botezului nu cere nimic din partea copilului. Părinţii îşi încredinţează copilul lui Hristos prin Botez ("Lăsaţi copiii să vină la mine şi u îi opriţi, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor." - Matei 19,14; cf. Marcu 10,14 "împărăţia lui Dumnezeu"; Luca 18,16 id.), fiind asistaţi de întreaga Biserică prin naş, respectiv prin lucrarea preotului ca reprezentant al lui Hristos. Copilul, pe măsură ce creşte, va accepta sau nu acest dar, potrivit hotărârii sale libere. Primim darul botezului prin credinţa pe care o mărturisim din momentul în care putem aceasta, credinţă care creşte în noi de la vârstă fragedă, dacă urmăm calea ei. Fiecare rugăciune, faptă bună, primire a lui Hristos în Împărtăşanie - sunt posibile pe temeiul harului Botezului şi adâncesc colaborarea noastră cu harul primit la Botez.

Darul Botezului se poate asemnăna cu un coş cu multe şi variate fructe, care, spre deosebire de cele pe care le ştim, nu se strică niciodată, ci aşteaptă să ne în-fruptăm din ele. E hotărârea noastră dacă facem aceasta sau nu. Prin Botez devenim creştini, adică membri ai Trupului al cărui Cap este Hristos. Putem primi aceasta prin credinţa nostră (care este lucrătoare doar prin iubire - Galateni 5,6, vie doar prin fapte bune - Iacov 2,17) sau nu. Prin Botez, cu sângele lui Hristos dat petnru noi pe cruce, am fost dezlegaţi de datoria cu care strămoşii noştri, Adam şi Eva, ne-au legat de diavol. Am fost răscumpăraţi cu un preţ (1 Cor. 6,20). Acesta a fost preţul: să moară Dumnezeu, cu firea omenească luată din Fecioara Maria, pentru noi. Deci să nu dis-preţuim un asemenea dar, să nu luăm în deşert numele Lui (porunca 3 din Decalog) cu raţionalisme omeneşti împotriva botezului copiilor. Pentru că dacă ne-am împotrivi acestuia ar însemna că ne considerăm mai presus de Hristos, căruia nu vrem să-i încredinţăm pe copiii noştri, că "ştim noi mai bine". Să nu fie! (= De n-ar fi! = Nicidecum! = μὴ γένοιτο· --- Romani 3:4,6,31; 6:2,15; 7:13, 9:14, 11:1,11; 1 Cor. 6,15; Gal. 2,17, 3,21). Prin Botez ni se deschide împărăţia cerurilor. Iar Hristos, Împăratul ei, a zis: "Lăsaţi copii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca aceştia." (Luca 18,16). Cei care îi opresc pe copii de la Botez nesocotesc porunca lui Hristos.